Fotbal Intern· 1 min citire

Gigi Becali a cedat toate acțiunile FCSB. Cine e acum în acte deținătorul clubului

Gigi Becali

Gigi Becali

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 30 ian. 2025, 10:34

Gigi Becali, patronul de la FCSB, a cedat acțiunile echipei roș-albastre. În acte, acționarul clubului este Teodora Becali, fiica cea mare a latifundiarului.

Gigi Becali deținea 99,9% din acțiunile de la FCSB, restul de 0,1 fiind pe numele lui Constantin Geambazi, ruda lui Becali. Pentru ca toate acțiunile să fie trecute pe numele Teodorei Becali, Geambazi a fost nevoit să cedeze partea lui.

După o adunare a acționarilor de la FCSB, s-a avizat cesiunea tuturor acțiunilor lui Gigi Becali către Teodora Becali, fiica lui, potrivit profit.ro. Latifundiarul avea 14.300 de acțiuni la echipa roș-albastră.

Deși a trecut acțiunile pe numele fiicei lui, Gigi Becali e în continuare factorul de decizie la FCSB. El declara încă de anul trecut că va ceda acțiunile echipei roș-albastre fiicei lui.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News