Gigi Becali a susținut o conferință de presă după ce FCSB nu a primit acordul să joace derby-ul cu Dinamo pe arena din Ghencea.
Meciul se va disputa, sâmbătă, de la ora 21:30, pe Stadionul Arcul de Triumf.
Latifundiarul din Pipera a spus că nu a discutat cu Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, ca acesta să le impună celor de la CSA Steaua ca meciul să se joace în Ghencea.
”Statul să aleagă ce mod vrea în țara asta, pe Becali sau pe Talpan. Vor o țară de Talpani sau vor o țară de Becali? Până acum, au ales o țară de Talpani.
Pentru mine vorbesc faptele și eu nu spun o minciună! Am adus mai mulți bani din fotbal decât toate echipele din România, în ultimii 20 de ani.
Stai puțin, că dacă a intervenit primul ministru se știe, poate jucăm. Dacă dă ordin astăzi? Am făcut o ofertă publică, le bag 10 milioane de euro în cont mâine.
Nu, n-am intervenit la prim-ministru! N-am vorbit cu el. O singură dată m-am întâlnit cu el la Patriarhie, l-am salutat, nici nu-l cunoșteam.
Omul mi-a zis 'Avem obligația și datoria ca Steaua să joace în Ghencea'. Dacă poți să repari ceva, repară! Să-l trimitem pe Talpan la pensie, să-i dăm o pensie mare, săracul!”, a spus Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă.