Gigi Becali a renunțat la Mihai Roman la limita închiderii perioadei de mercato.
Patronul FCSB nu a avut curaj să-l anunțe pe fotbalist că nu mai este dorit și l-a rugat pe Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, să o facă în locul lui.
Moldovenii îl voiau pe Roman înapoi. Patronul FCSB a profitat.
”Domnul Becali voia să-l scoată de la FCSB, iar eu am nevoie de omul și de fotbalistul Mihai Roman. Așa este, domnul Becali m-a rugat să-l sun eu pe Mihai să-i spun, că dânsului îi era jenă să-i dea o astfel de veste.
Are o părere foarte bună despre el, a fost un jucător model, dar nu crede că-i mai putea ajuta.
Mihai și-a făcut datoria acolo, a jucat pe toate posturile posibile, doar portar n-a fost, iar noi avem nevoie de el pe o perioadă mai lungă, nu doar pentru 7, 8 luni”, a spus Valeriu Iftime pentru Digi Sport.