Gigi Becali, anunț în privința lui Florin Tănase: ,,I-am zis că îi dau 30.000 de euro pe lună dacă stă la mine''

Gigi Becali - Florin Tănase
Florin Tănase, a avut un sezon excepțional la FCSB, iar reușitele sale l-au propulsat direct în fruntea ierarhiei marcatorilor din Liga 1!
Rămas liderul din teren al echipei și principalul marcator, mai ales după plecarea lui Dennis Man, Tănase și-a făcut un obicei din a înscrie aproape în fiecare rundă pentru formația lui Toni Petrea. Căpitanul ,,roș-albaștrilor” a câștigat detașat lupta golgheterilor din Liga 1, cu 24 de goluri marcate în sezonul recent încheiat.

Sursa foto- Profimedia Images
Becali spune acum câteva zile că a primit o propunere pentru Florin Tănase, iar cerințele sale au fost de minimum 4.500.000 de euro pentru golgheterul său. După ce echipa interesată de Tănase nu a mai dat niciun semn, Becali anunță că cere cinci milioane acum pentru transfer, dar mai spune că i-a propus lui Tănase și o prelungire a contractului cu salariu de 30.000 de euro pe lună.
,,Pe mine mă interesează să vând. Dacă am oferte, vând, dar nu asta e intenția mea. Cu 4 milioane nu-l dau pe Tănase. 4 jumate, cu indulgență. Nu au mai dat niciun semn, să fie sănătoși. Acum le cer cinci. Nu ai vrut atunci, acum costă cinci milioane. Dacă nu au vrut 4 jumate, acum e cinci. Ce să fac?

E nemulțumit? Stă în ploaie? I-am zis: Măi, Tănase, tată, eu îți fac 30.000 pe lună și stai la mine. După aia i-am zis că-i fac 40, dacă ne calificăm în Liga Campionilor. Tănase e jucător de bază, face el ce face și nu pierde mingea. Mie nu-mi plac jucătorii care pierd mingea. Anul care vine va fi mai bun.'', a declarat Gigi Becali, pentru Digisport.
Citește și Gigi Becali, gata să dea lovitura cu Florin Tănase pe piața transferurilor: ,,Știu exact suma! Sigur vor fi oferte”
La finalul ultimului joc din play-off-ul Ligii 1, cel cu CFR Cluj, scor 0-1, Florin Tănase și-a exprimat dorința de a pleca de la FCSB, spunând că e timpul să facă următorul pas în carieră.
După ce presa internațională a anunțat că Florin Tănase ar fi dorit de echipe precum Trabzonspor din Turcia sau Anderlecht din Belgia, acestea nu ar fi singurele cluburi interesate de serviciile fotbalistului.

Golgheterul Ligii 1 ar mai fi urmărit de Al Hilal din Arabia Saudită, dar și de Basaksehir, fosta campioană a Turciei din sezonul 2019/2020, potrivit celor de la KooraShow.
5.000.000 de euro este cota de transfer a lui Florin Tănase, fotbalist care se află din vara anului 2016 în curtea celor de la FCSB, după transferul de la Viitorul Constanța. 36 de meciuri, 25 goluri și 7 pase de gol este bilanțul căpitanului “roș-albaștrilor” din acest sezon.

Citește și Florin Tănase nu impresionează pe toată lumea: ,,N-am simțit că e un jucător greu de marcat”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























