Lumea fotbalului românesc a reacționat rând pe rând după ce naționala României și-a aflat adversarele din preliminariile EURO 2024.
Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a ținut să îi transmită un mesaj lui Edi Iordănescu. Iată ce i-a spus selecționerului.
„Ne face o fiolosofie după ce mâncăm bătaie și ne facem de râs!”
„Nu mă interesează naționala. Stai să vedem dacă câștigăm două meciuri și apoi poate mă interesează. Dacă câștigăm două meciuri vorbesc. Pentru că eu nu sunt învățat cu bătaia. Nu am acceptat-o nici când eram copil, nu mi-a plăcut coada. Eu așa am fost educat. Tata voia să aibă oi cât toată comuna la un loc. Am crescut în umbra lui.
Dacă eram cu Steaua pe locul 5,7,9,12 nu mai făceam fotbal. Dacă batem Andorra și Belarus să mă căutați. O să vorbesc cu dragoste despre echipa națională. Eu sunt apropiat de familia lui Edi, pe Edi îl iubesc, dar îi cer să lase filosofia. Muncă, muncă! Ne face o fiolosofie după ce mâncăm bătaie și ne facem de râs. Câștigă două meciuri și apoi fă filosofie, Edi!”, a declarat Gigi Becali, pentru Pro Arena.