Fotbal Intern· 2 min citire

Gigi Becali, atac dur la Șumudică: ”Cea mai avantajată echipă la arbitraj e Rapidul”

Gigi Becali

Gigi Becali

Scris de Darius Stănescu Publicat: 27 feb. 2025, 13:53

Gigi Becali l-a atacat pe Marius Șumudică înaintea meciului direct de duminică seara, de pe Arena Națională. A spus că Rapid e cea mai avantajată echipă din Liga 1 atunci când vine vorba de arbitraje.

Latifundiarul din Pipera i-a cerut lui Kyros Vassaras să țină cont de ultima dorință a tehnicianului echipei giuleștene. Șumudică a recuzat, formal, doi fluierași înaintea derby-ului cu FCSB.

Marius Șumudică nu îi vrea la meciul cu FCSB pe Radu Petrescu și Adrian Cojocaru. Se pare că cei de la CCA ar avea în plan să-l trimită chiar pe Radu Petrescu la centrul derby-ului de pe Arena Națională.

Gigi Becali îl contrează pe Marius Șumudică

Gigi Becali nu ratează șansa de a-l ataca subtil pe Șumudică. Deși vrea ca CCA să îi facă antrenorului pe plac spune că Rapid a fost cea mai avantajată echipă din Liga 1 când a venit vorba de arbitraje. ”Șumudică să fie ascultat și gata! Numai că cea mai avantajată echipă la arbitraj e Rapidul. Tot ce s-a întâmplat până acum.

Echipele care au atac bun primesc penalty-uri cele mai multe penalty-uri. Zic la modul general, ei sunt mai avantajați. Nu stau să comentez. Dacă Șumudică nu vrea, atunci să-i facă pe plac. Da, dacă el nu-i vrea pe ăia doi, dacă Vassaras a auzit, să-i facă pe plac. Noi nu ne supărăm, nu facem niciun precedent”, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News