Gigi Becali l-a atacat dur pe Doru Viorel Ursu într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus. Patronul FCSB și-a adus aminte de momentul în care fostul ministru de interne conducea Comisia de Disciplină a FRF.
Doru Viorel Ursu era președintele Comsiei de Disciplină care a judecat celebrul caz "Valiza" din 2007. Becali și-a adus aminte că Ursu era decis să îl sancționeze dur în speța în care patronul FCSB era acuzat că le-a oferit bani jucătorilor de la U Cluj pentru a încurca rivala CFR.
"Eu l-am cunoscut o perioadă foarte puțin și atunci în câteva ore mi-am dat seama de el și mai ales acum minciunile pe care le spune el. Îți dai seama despre senilitatea lui vorbind cu el. Zice el că a condamnat el pe Becali, pe MM Stoica și pe alți patroni. Păi el a fost avocat în Dosarul Transferurilor. În 2007, jucam noi cu Italia, cred, așa îmi amintesc, și el era acolo cu echipa națională. La vremea aia aveam o reclamație la Comisia de Disciplină, unde el era președinte. Și Giovanni era prieten bun cu el, adică era avocatul lui. Am luat un avion privat, l-am luat și pe Lucescu, am fost să vedem meciul.
Ne întâlnim cu el, bă uite care e treaba, asta, asta, asta, ești în comisie. El zice, Giovanni, eu nu pot să promit nimic acum, pentru că eu sunt slugă credincioasă și sunt credinciosul lui Mircea Sandu. Ce zice Mircea Sandu, aia fac!" - a povestit Gigi Becali la Realitatea Plus.
Avocat și politician, Doru Viorel Ursu a fost al doilea Ministru de Interne al României după Revoluția din 1989. Fost membru FSN, Ursu a fost implicat în cele două Mineriade din 1990 și 1991.
Cazul „Valiza” este un scandal de corupție în care George Becali ar fi oferit suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor de la U Cluj în caz că nu pierdeau întâlnirea cu CFR Cluj.
Pe 4 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința definitivă în Dosarul Valiza, condamnându-l pe George Becali la trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită și pentru fals, iar pe Teia Sponte la doi ani cu suspendare și pe Victor Pițurcă la un an de închisoare cu suspendare.