Fotbal Intern· 2 min citire

Gigi Becali construiește echipă de Liga Campionilor: „Fac selecție în Uganda, Rwanda și Burundi”

Gigi Becali

Gigi Becali

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 18 aug. 2023, 10:18

FCSB a fost eliminată de Nordsjaelland în turul 3 preliminar al Conference League, după 0-0 acasă și 0-2 în deplasare.

Gigi Becali vrea jucători din Uganda, Rwanda și Burundi ca să facă echipă de Liga Campionilor

Patronul echipei bucureștene, Gigi Becali, constată că a rămas singurul dintre toți oamenii cu bani existenți în fotbal în urmă cu un deceniu. Acest lucru îl ambiționează să alcătuiască o echipă de Liga Campionilor.

Este o altă variantă a celebrei replici „Lăsați-ne să ne pregătim pentru Liga Campionilor”, rostită de Cristian Borcea în 2002. Dinamo nu a jucat niciodată în cea mai puternică întrecere europeană la nivel de echipe de club, dar Gigi becali este mai optimist.

„Am tot cerut echipe să ne aduceți, ne-au dat o echipă de m-am lecuit. Știi ce m-am întrebat eu? M-am întrebat că sunt vreo 30 de oameni, patroni cu bani mulți, Copos, Borcea, Nețoiu, Porumboiu, vreo 30. Au fost cu mine și faliment. Asta m-am întrebat eu, de ce nu mai sunt?

M-am gândit să fac selecție, în Uganda, Rwanda și Burundi, să fac selecție. Pe ăștia îi iau și îi bagă la repetiție, ăștia nu sunt jucători talentați, dar fac repetiție. Asta e echipă de Liga Campionilor, ce vrei să fac? Nu ai cum să joci așa. Nu ai cum să faci selecție de peste tot, nu ai antrenorii lor, nu ai alimentația lor, nu ai. Nu avem, asta e la noi în România.

Dacă nu iei campionatul, e greu de calificat în grupe. Trebuie să iei campionatul să mergi măcar în Europa League. Ăsta e fotbalul din România în momentul de față”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Digi Sport Special.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News