Adrian Șut (25 de ani), mijlocașul celor de la FCSB, traversează o perioadă dificilă după ce tatăl său s-a stins din viață.
Adrian Șut este unul dintre cei mai importanți jucători din lotul FCSB-ului. Titularul de drept de la mijlocul „roș-albaștrilor” a părăsit terenul în minutul 83 al derby-ului cu Dinamo, iar în locul său a fost introdus Luis Phelilpe (23 de ani).
Gelu Duminică: „Încălcarea legii, care permite oricărui angajat să aibă zile de concediu în astfel de situații, și o lipsă totală de umanitate. Și toate cu numele Domnului pe buze”
Șut a ieșit agale de pe teren, după ce a acuzat dureri în zona coapsei, însă nu acesta este adevăratul motiv pentru care fotbalistul nu va evolua contra scoțienilor de la Rangers, în Europa League. S-a luat decizia ca mijlocașul să nu facă deplasarea în Scoția, pentru a fi aproape de familie.
Cunoscutul sociolog Gelu Duminică (47 de ani) a comentat declarațiile oferite de Gigi Becali și a evidențiat că patronul FCSB-ului încalcă legea prin decizia sa.
„Un jucător de fotbal de la FCSB este obligat de angajator să revină la echipă imediat (adică chiar în ziua aia) după ce-și conduce tatăl pe ultimul drum. Acel angajator este și candidat la alegerile care vin. A fost și parlamentar, ba chiar și eurodeputat.
Încălcarea legii, care permite oricărui angajat să aibă zile de concediu în astfel de situații, și o lipsă totală de umanitate. Și toate cu numele Domnului pe buze.
Aveți grijă ce și cum alegeți! Pentru că dacă nu alegem cu grijă, lumea noastră se va împărți între 'stăpâni' și 'slugi'”, a scris Gelu Duminică, pe pagina sa de Facebook.