Fotbal Intern· 2 min citire

Gigi Becali, despre Dan Șucu: „La fotbal nu are calitate”

Gigi Becali, despre Dan Șucu: „La fotbal nu are calitate”

Gigi Becali, despre Dan Șucu: „La fotbal nu are calitate”

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 17 oct. 2023, 08:25

Gigi Becali este convins că Rapidul lui Dan Șucu nu poate să ajungă FCSB-ul din urmă și l-a „înțepat” pe finanțatorul „vișiniilor”.

„Păi, și cu Dan Sucu, eu îl cunosc bine, e un om de mare calitate, dar la fotbal nu are calitate, la fotbal îl bat eu, îl spulber. Unde a venit? Știi ce înseamnă șapte puncte? Imens! Înjumătățire de puncte, dar aici nu e vorba numai de șapte puncte, e vorba de șapte puncte plus diferența de valoare, care e cam de aici la Ploiești”, a spus Gigi Becali, potrivit prosport.ro.

Finanțatorul lui FCSB nu e la prima declarație acidă la adresa finanțatorului Rapidului.

„El, fiind om de afaceri, are încredere în ceea ce face el, numai că el nu știe că la fotbal nu se potrivește aia de acasă cu aia din târg. Dacă chiar vrea și zice cum zice el… El crede că vine el că ia campionatul că zice «că sunt eu deștept». Nu ești iluzionist.

Păi, bă, bagă bani dacă vrei să iei campionatul. Nu poți să iei campionatul așa că… Nu vreau să spun mai multe. Lui Șucu pot să îi spun că îl cunosc și nici nu se supără că e un om deștept. Să nu creadă că merge așa la fotbal, am câștigat 2-3 meciuri… Ca să câștige campionatul, trebuie să bage bani, să ia jucători. Nu poți să iei campionatul cu jucători care au fost refuzați de noi atâția ani.

Singurul om care poate câștiga campionatul fără investiții e Hagi, pentru că e el pe margine și când e el pe margine e magie, pentru că le sfârâie călcâiele de frică. Sunt acolo vreo 4-5 jucători care au fost refuzați de noi și are 16 puncte avans”, spunea Gigi Becali, în urmă cu un an.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News