Fotbal Intern· 2 min citire

Gigi Becali, îndemnat să-i dea pe Florinel Coman și Dennis Man: "Ori îi vinzi, ori nu vei mai lua mare lucru pe ei"

man si coman

man si coman

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 4 ian. 2021, 23:58

Ciprian Marica (35 de ani) a vorbit despre doi dintre cei mai în formă jucători legitimați la FCSB: Dennis Man (22 de ani) și Florinel Coman (22 de ani).

Fostul internațional român este convins că este momentul ca cei doi fotbaliști să facă pasul către un club din străinătate.

Man evolueză la FCSB de cinci ani, în timp ce Coman de patru ani.

”Atât Coman, cât și Man au demonstrat că sunt cu o clasă peste nivelul Ligii 1 și că pot face pasul mai departe. Au ajuns și la vârsta în care trebuie să-i vinzi, ori îi vinzi, ori nu vei mai lua mare lucru pe ei.

Prețul nu e cel pe care îl ceri, e cel care ți se oferă. Cam pe acolo ar trebui...ar trebui să fie realiști cu ofertele pe care le au. Degeaba vreau eu 50 milioane dacă cele mai multe oferte le am la 7-8 milioane, cred că pe acolo e piața. Dacă nimeni nu-mi oferă o diferență mult mai mare, e nerealist să spun 50 milioane”, a declarat Ciprian Marica, la Telekom Sport.

Ciprian Marica

Dennis Man este cel mai scump jucător din Liga 1, acesta fiind cotat la 6,5 milioane de euro de site-ul transfermarkt.com. Următorii doi jucători prezenți în ierarhie sunt Florinel Coman, cotat la 5,5 milioane de euro, și Florin Tănase, evaluat și el la 3 milioane.

Citește și Reacții după ce Dan Petrescu a preluat “lanterna roșie” din Turcia: “Un antrenor mare pentru o echipă așa de mică”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News