Este arhicunoscut faptul că în sporturi precum jiu-jitsul brazilian sau judo, una dintre cele mai importante tehnici, care se învață încă de la bun început, este felul în care să iei contactul cu solul în urma unei căderi bruște.
Deoarece mai mulți fotbaliști au suferit din cauza unor astfel de căderi, cel mai bun exemplu fiind Darius Olaru, FCSB a luat legătura cu un expert, care să le poată explica fotbaliștilor cum să evite astfel de incidente nedorite.
Lecții revoluționare la FCSB! Roș-albaștrii au adus un campion la BJJ în cadrul antrenamentului pentru a-i învăța pe jucători cum să cadă fără urmări grave
FCSB a suferit din cauza multor accidentări pe care fotbaliștii le-au avut în acest sezon, iar un factor extrem de important este, bineînțeles, numărul mare de meciuri pe care campioana României le-a disputat față de celelalte echipe din SuperLigă.
Unele accidentări au fost leziuni musculare, altele rupturi de ligamente încrucișate, ca în cazul lui Mihai Lixandru, însă au existat și accidentări în urma contactului cu solul.
Darius Olaru este cel mai bun exemplu: a suferit o disjuncție a umărului din cauza unei căderi dintr-un meci amical, iar acest lucru i-a pus capăt sezonului.
Oficialii campioanei României și-au luat măsuri de precauție și au făcut un lucru rar întâlnit. Tudor Mihăiță, de cinci ori campion european și vicecampion mondial la jiu-jitsu brazilian, le-a ținut „roș-albaștrilor” o lecție despre cum să atenueze efectele unei astfel de căderi, anunță golazo.ro.
Tudor Mihăiță este practicant de BJJ încă din anul 2003 și are Centura Neagră 3 Dan. Conform unui interviu acordat site-ului absoluto.ro, cvintuplul campion european a antrenat de-a lungul carierei angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și ai Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS).