Fotbal Intern· 2 min citire

Gigi Becali s-a hotărât: merge la antrenamentul FCSB-ul! Pe cine vrea să ”bage în ședință”

Gigi Becali

Gigi Becali

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 15 aug. 2024, 18:43

FCSB a fost eliminată din turul 3 preliminar din Liga Campionilor, după ce a pierdut cu scorul de 2-3 în fața celor de la Sparta Praga. În tur, în duelul desfășurat în Cehia, scorul a fost 1-1.

Gigi Becali s-a hotărât: merge la antrenamentul FCSB-ul! Pe cine vrea să ”bage în ședință”

Gigi Becali (66 de ani) nu a fost mulțumit de eliminarea campioanei României, din Champions League. Acționarul majoritar de la FCSB a luat decizia de a-i vizita pe jucători în cantonament, pentru a lua ”pulsul” echipei și pentru a-i încuruja, înaintea confruntării decisive cu LASK Linz.

Deranjat de faptul că Mihai Lixandru (23 de ani) i-a considerat pe cehii de la Sparta Praga drept favoriți în duelul cu FCSB, Gigi Becali vrea să se asigure că mijlocașul are acum mentalitate de învingător.

”Să vedem ce echipă facem acum. Trebuie să vorbesc cu jucătorii. (n.r. Mergeți în cantonament la echipă?) O să merg. Vreau să-i întreb pe rând, să vedem care e mentalitatea.

Vreau să îl aștept pe Mihai Lixandru să vedem cum răspunde. 'Suntem buni, ai șansă sau sunt mai buni ăia?'. Ai văzut ce a zis patronul, că n-au cum să ne scoată. Păi tu ce faci, mă contrazici? Aici e război”, a declarat Gigi Becali.

În sezonul precedent, LASK Linz a terminat pe locul trei în campionatul Austriei, devansată de vicecampioana RB Salzburg și de campioana Sturm Graz. Datorită unui coeficient bun, austriecii au intrat direct în play-off, acolo vor da piept cu campioana României.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News