Fotbal Intern· 2 min citire

Gigi Becali s-a spovedit: „Îi rog pe toți oamenii din fotbal, pe Sucu și pe toți suporterii să mă ierte pentru aroganțe”

Gigi Becali

Gigi Becali

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 11 mar. 2024, 16:17

Patronul FCSB, Gigi Becali, încearcă să-și revină din șocul de care a avut parte sâmbătă, când echipa roș-albastră a fost umilită de Rapid.

„Îi rog pe toți oamenii din fotbal, pe Sucu și pe toți suporterii să mă ierte pentru aroganțe”, a transmis Gigi Becali

Liderul Superligii a pierdut categoric meciul cu gruparea alb-vișinie, 0-4. Arogant înaintea partidei, Gigi Becali a devenit mult mai umil.

„Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte pentru mândrie, îi rog și pe toți oamenii din fotbal care au fost până acum și pe care i-am supărat, și pe Sucu, și pe toți suporterii echipelor, să mă ierte pentru aroganțe.

Eu n-o să mai dau declarații, am echipă de fotbal, e o afacere. Ce câștig eu? Pentru ce? E echipa mea, joacă fotbal, dacă aduce Dumnezeu biruință, ok”, a spus Gigi Becali.

Înaintea întâlnirii din ultima etapă a returului sezonului regulat, omul de afaceri era ferm convins că FCSB va câștiga.

„E pe valoare mai mult, cum să recuperezi puncte cu o echipă mai valoroasă ca tine. Vine meciul direct și îi bat! Trebuie să bați Rapid, e posibil orice, dar ca și calitate valorică a echipei trebuie să îi bați. Îi bat rău. Îi spulber!”, spunea el înaintea partidei.

Replica lui Dan Șucu, patronul Rapidului, a venit la finalul partidei. „Aș vrea să scot în evidență că echipa adversă e foarte puternică, dar aroganța e boală grea. Noi ne străduim să nu ajungem niciodată să ne comportăm arogant”, a spus el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News