Gigi Becali a ieșit la atac după ce România a obținut doar un egal cu Israel (1-1). Patronul FCSB-ului a comentat vehement situația de la echipa națională.
Tactica aleasă de selecționerul Edi Iordănescu l-a scos din minți pe Gigi Becali. Iată ce a spus latifundiarul din Pipera.
„Ori suntem prea proști, ori nu avem valoare!”
„Mai bine îi spuneți lui Burleanu și federației… luați antrenorii și să-i duceți pe afară să mai ia niște lecții de antrenamente și cum trebuie să pună jucătorii pe teren să primească pasa. Asta e impresia mea. Dacă noi nu ne mișcăm, nu primim mingea, stăm în jumătatea noastră...
Ori suntem prea proști, ori nu avem valoare, dar eu nu cred asta. Ori antrenorii nu știu, ori sunt prea fricoși. Dacă le spui jucătorilor să nu depășim jumătatea terenului, să jucăm 4-5-1, ăia joacă 4-5-1 și stau acolo în propria jumătate.
Și vine Coman să se apere, păi ce să mai facă Coman, dacă îl joci fundaș stânga? El de unde să mai aibă putere să dea goluri? Păi joacă, mă, fotbal, cum a zis Stanciu.
Stanciu a zis, el a zis, a zis că avem agresivitate, suntem și puternici avem și forță, așa a zis el!”, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.