Gigi Becali nu a uitat de FCSB chiar dacă a fost implicat în lupta pentru alegerile prezidențiale, acolo unde l-a susținut pe George Simion. Patronul campioanei României a urmărit victoria cu Unirea Slobozia, scor 3-0, și a fost cucerit de un fotbalist.
Gigi Becali a descoperit cel mai bun mijlocaș de la FCSB: „Numai acolo va juca”
Vlad Chiricheș (35 de ani) mai are contract cu FCSB până în vara lui 2025, iar Gigi Becali anunța că nu îi va prelungi contractul veteranului.
Latifundiarul din Pipera și-a schimbat părerea la 180 de grade. Becali a rămas impresionat de modul în care Chiricheș a evoluat la „închidere” în FCSB – Unirea Slobozia 3-0.
„Victoria m-a încântat pentru că am văzut cel mai bun mijlocaș închizător din România, care este Chiricheș. Eu aseară am văzut. E cel mai bun dintre toți.
Numai acolo va juca. Eu am și mai mare încredere cu Olympiacos, pentru că l-am văzut pe Chiricheș. E cel mai bun din România”, a declarat Gigi Becali, conform gsp.ro.