Dinamo București trece printr-o perioadă mai puțin bună în 2021, după ce în finalul anului trecut echipa promitea foarte multe.
În returul campionatului, Dinamo nu a mai arătat același fotbal ca în 2020, iar antrenorul Ionel Gane a fost înlocuit cu Gigi Mulțescu, revenit a 5-a oară în Ștefan cel Mare.
Dragoș Grigore, fost jucător la Dinamo, a vorbit despre situația echipei. Acesta are speranță că lucrurile se vor îndrepta la echipă în viitor. Grigore este de părere că Gigi Mulțescu poate fi atuul formației din Ștefan cel Mare în câștigarea Cupei României.
,,Sunt de apreciat suporterii echipei Dinamo. Nu cred că vor putea duce la nesfârșit această luptă care o duc momentan. Echipa suferă de ceva vreme, au fost și jocuri aproape reușite însă din păcate nu au strâns puncte și asta se vede în poziția din clasament pe care o ocupă. Cred că ușor, ușor vor reuși să strângă și puncte și să se salveze de la retrogradare. Trebuie să fim realiști și să spunem că Dinamo în momentul de față se va bate pentru salvarea de la retrogradare. Nu mi-e teamă. Doar că îmi pare rău de faptul că sunt jos în clasament și nu sunt în playoff pentru a se bate la campinat. Însă nu mi-e teamă că Dinamo va retrograda.
Probabil dacă vor reuși să câștige Cupa, vor mai salva ceva din ce n-au reușit în campionat în acest an. Sunt încrezător, așa cum am mai spus-o, nu mă gândesc și nu mi-e frică de o retrogradare pe plan sportiv. Să câștige Cupa ca să salveze un an nu tocmai bun din punct de vedere al campionatului.
Dacă a fost ales, înseamnă că e cel mai potrivit. Am lucrat cu Mulțescu, îl cunosc, sunt sigur că va reuși să ridice moralul echipei, să adune puncte, să nu-și facă probleme din punct de vedere al retrogradării și sunt sigur că cu experiența lui va castiga Cupei Romaniei.'', a declarat Dragoș Grigore, pentru Telekomsport.
Dinamo se va lupta pentru un loc în finala Cupei României cu Astra Giurgiu, pe data 14 aprilie și 12 mai.