Fotbal Intern· 3 min citire

Gloriei Buzău debutează în Superligă în deplasare, cu Petrolul! Care e obiectivul nou-promovatei

Gloria Buzău

Gloria Buzău

Scris de Ion Gabriel Publicat: 12 iul. 2024, 16:06

Echipa FC Gloria Buzău, nou-promovată pe prima scenă, anunță că și-a propus salvarea de la retrogradare în primul sezon și o prezență cât mai îndelungată în Superligii.

Gloria va debuta în noul sezon pe 15 iulie, în deplasare, cu Petrolul Ploiești

Sport Club Municipal (SCM) Gloria Buzău a realizat lucrări de modernizate a stadionului pentru a răspunde rigorilor de securitate și siguranță solicitate la nivelul primei ligi de fotbal.

„Elementele de noutate sunt schimbarea mobilierului, atât la gazde, cât și pentru oaspeți, în sectorul de gazde avem un bazin nou de refacere și o saună nouă, iar anumite sectoare de scaune din Tribuna 0 au fost schimbate și au fost puse scaune noi.

Am luat această decizie pentru că nu am putut să schimbăm toate scaunele de pe stadion, deși ne-am fi dorit, în schimb am început să modernizăm câte un sector, gândindu-ne că pe viitor le vom schimba pe toate.

Au fost realizate lucrări de mentenanță a stadionului pentru a fi cât mai frumos și s-au luat toate măsurile care ne-au fost solicitate pentru buna desfășurare a partidelor de fotbal.

Gazonul a fost reînsămânțat, nocturna este reabilitată, s-au schimbat becurile care erau arse. Accesul se va face pe toate cele șase porți, cinci porți pentru gazde, poarta Crâng va fi destinată galeriei oaspete, aceasta a fost recomandarea Jandarmeriei, din acest motiv au fost schimbate și peluzele între ele. Capacitatea stadionului este de 12.500 de locuri...", a declarat, pentru AGERPRES, directorul SCM Gloria Buzău, Costin Stanciu.

Gloria Buzău mai are nevoie de unul, doi atacanți

Potrivit conducerii clubului din Crâng, principalul obiectiv în noul sezon este salvarea de la retrogradare.

„Sunt echipe cu care ne putem bate, în primele cinci etape sunt echipe mari, noi suntem o echipă nou promovată, obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare în primul rând, dacă se poate realiza mai mult, nu ne vom da deoparte.

Mai avem nevoie de unul, doi atacanți, pe piață este criză și nu prea găsim, în mare lotul este definitivat.

Avem doi portari cu experiență, Dorian Răilean, un portar este titular al naționalei Republicii Moldova, și Alexandru Greab, fundași ca Dragoș Grigore, Alexandru Dandea, Alin Dobrosavlevici, care au activat și la Liga I, Grigore Turda.

Ne bazăm și pe suporteri, cred că ne așteptăm la o medie de 6.000-7.000 de suporturi, depinde și de meciuri, de rezultatele echipei. Este pentru a doua oară când clubul promovează în prima ligă după anul 1990 și a treia oară în istoria sa.

Ultima promovare a avut loc în anul 2007, când echipa a rezistat doi ani în Liga I, ne propunem să rămânem mai mult acum, dar important este să trecem de primul an.

Primul meci îl avem la Petrolul Ploiești, apoi avem acasă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, după care mergem la Iași, Dinamo și în etapa a cincea cu Rapid acasă... Ne putem bate cu oricine de la egal, la egal...”, a precizat vicepreședintele FC Gloria Buzău, Antonel Mocanu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News