Dinamo și-a găsit golgheter!Mattia Montini se descurcă excelent în Liga 1 și a ajuns, deja, la 13 goluri înscrise în 21 de meciuri.
În vârstă de 27 de ani, italianul speră acum să demonstreze de ce e în stare și în Serie A.
"Obiectivul personal este acela de a încheia sezonul așa cum l-am început. Oamenii trebuie să își amintească de același Mattia. Nu de Mattia care a devenit arogant pentru că a marcat multe goluri. Eu vreau ca în momentul în care se încheie sezonul oamenii să spună Mattia a fost un profesionist când a venit în noiembrie și a fost un profesionist când s-a terminat campionatul, în mai. Acesta este obiectivul meu principal", a spus Montini.
"Nu mă simt bătrân, sper să ajung cât mai sus posibil. Iar dacă am ajuns aici la vârsta de 27 de ani înseamnă că asta merit. Este evident că nu meritam să joc în Serie A în Italia. Am avut probleme fizice, dar, în același timp, am avut și discontinuitate, nu am fost profesionist 100%, dar în urma greșelilor pe care le-am făcut în trecut încerc să învăț cât pot de mult și să nu le mai repet", promite Montini.
Italianul are și superstiții: "Înaintea meciurilor, am o iconiță, iar după ce o scot o pup și o pun în cutia cu bijuterii. Îmi scot cercelul din ureche, pentru că nu pot juca cu cercelul. Acestea sunt ritualurile pe care le fac. Pentru mine superstițiile sunt slăbiciuni".
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News