Gheorghe Hagi va fi noul selecționer al României după ce Mircea Lucescu își va încheia actualul mandat, potrivit unor surse apropiate de conducerea FRF.
Hagi a bătut deja palma cu președintele Răzvan Burleanu și a semnat o înțelegere valabilă 4 ani, adică pentru campaniile de calificare la EURO 2028 și Cupa Mondială din 2030. Hagi va avea credit total din partea Federației, care îl va remunera cu 30.000 de euro lunar pe cel mai bun fotbalist român din toate timpurile.
Cum Hagi este în acest moment acționar majoritar la Farul, pentru a evita un conflict de interese, el va ceda pachetul majoritar al acțiunilor. De echipa de la malul mării se vor ocupa Gică Hagi și nimeni altul decât Hristo Stoichkov, fost Balon de Aur!
Cei trei s-au întâlnit la ziua de naștere a bulgarului și au discutat această posibilitate de a conduce în proporție de 50-50 clubul care a câștigat ultima oară titlul de campioană în 2023.