Sepsi a impresionat lumea fotbalului după ce a câștigat Cupa și Supercupa pentru al doilea an consecutiv.
Covăsnenii s-au calificat în play-off-ul Conference League, unde va evolua contra lui Bodo/Glimt.
Helmut Duckadam a spus că Sepsi este singura echipă de o ”seriozitate senzațională”.
”Singura echipă pe care o văd și unde văd o seriozitate senzațională este Sepsi! Am înțeles că mai dorește să facă unul sau două transferuri, au o strategie pas cu pas, își urmăresc foarte atent mișcările, nu se hazardează nici cu bugetul. Probabil, anul ăsta va pune multe probleme”, a spus Helmut Duckadam, pentru PRO TV.