Serie de opt victorii consecutive pentru FC Hermannstadt în Liga a 2-a! Sibienii au spulberat Dacia Unirea Brăila în deplasare, scor 6-0, și au urcat pe primul loc în clasament, făcând încă un pas spre promovarea în Liga 1.
Tudor Țăranu (16'), Ionuț Stoica (58'), Alexandru Curtean (60'), Ștefan Blănaru (69'), Bogdan Rusu (71') și Petrișor Petrescu (83') au înscris în partida de la Brăila.
Este cea mai clară victorie obținută de Hermannstadt în acest sezon, echipă care are un parcurs senzațional. Trupa antrenată de către Alexandru Pelicinu a primit niciun gol în ultimele 9 partide oficiale (dintre care una în semifinalele Cupei României). Sibienii au cea mai bună apărare din Liga a 2-a, doar 11 goluri încasate în 32 de meciuri.
Singura înfrângere din acest sezon pentru FC Hermannstadt a venit la 23 august 2017, 0-2 în deplasare cu Olimpia Satu Mare.
Cu șase etape înainte de final, FC Hermannstadt este la egalitate de puncte cu Dunărea Călărași, 77, și are un avans de 15 puncte față de echipa de pe locul trei, Chindia Târgoviște.
Duminică, Dunărea Călărași joacă în deplasare cu Luceafărul Oradea, iar Chindia Târgoviște primește vizita celor de la Academica Clinceni.
Celelalte rezultate înregistrate sâmbătă în etapa a 32-a din Liga a 2-a: