Rapid a luat toate cele 3 puncte vineri seară. Giuleștenii au câștigat acasă în fața celor de la Poli Iași cu 3-2.
Horațiu Moldovan a avut câteva parade excepționale, salvându-și echipa de la un posibil eșec. Iată ce a spus portarul bucureștenilor după meci.
„Mister m-a felicitat, cred că e victoria tuturor, nu mi-am salvat doar eu echipa!”
„Mă bucur că am reușit să câștigăm. Nu am făcut un joc foarte bun. Am luat 2 goluri acasă, ar trebui să fim mai atenți, dar important este că am luat cele 3 puncte.
Mă bucur că mi-am ajutat echipa, suntem un grup și toți trebuie să ne ajutăm. Am întâlnit o echipă bună, domnul Leo Grozavu a implementat acest stil la toate echipele la care a fost. Nu am cum să am o discuție aprinsă cu Săpunaru, e vorba de respect, a fost un conflict ca între colegi. Nu am cum să am un conflict cu el.
Mister m-a felicitat, cred că e victoria tuturor, nu mi-am salvat doar eu echipa. Nu am avut timp să mă gândesc la națională, dar sper să obținem cele 6 puncte.
Cred că am de învățat de la fiecare antrenor pe care îl am, nu doar de la Bogdan Lobonț, chiar dacă nu mai are nevoie de nicio prezentare. A fost poate cel mai mare portar al României!”, a spus Horațiu Moldovan, potrivit Digisport.ro.