Fotbal Intern· 2 min citire

Ianis Hagi, cu capul plecat după meciul din Ghencea: ,,Când vorbim de fotbal trebuie să fim concreți''

Sursa foto: Profimedia Images

Sursa foto: Profimedia Images

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 12 nov. 2021, 00:32

Ianis Hagi, mijlocașul naționalei de fotbal a României, a reacționat la finalul jocului cu Islanda, din preliminariila Campionatului Mondial, disputat în Ghencea, terminat cu o remiză.

Din păcate, elevii lui Mirel Rădoi nu s-au putut impune în meciul de pe teren propriu contra nordicilor, iar totul rămâne să se decidă pe 14 noiembrie, când se va disputa ultima etapă a meciurilor din preliminarii. ,,Tricolorii' vor juca în deplasare, cu Liechtenstein, însă totul va depinde și de rezultatul înregistrat între Macedonia de Nord și Islanda.

Ianis Hagi putea aduce victoria echipei naționale în acest meci. Fotbalistul de 23 de ani a șutat puternic în minutul 85, însă mingea s-a dus în bară, iar rezultatul final înregistrat a fost cel de 0-0, în Ghencea.

Fiul ,,Regelui'' și-a găsit cu greu cuvintele după remiza din Ghencea. Acesta este foarte dezamăgit de faptul că România nu s-a impus în meciul cu nordicii și acum va depinde din nou de alte rezultate în ultima etapă.

,,Am ratat, n-am marcat, am scos doar un punct. Pentru o calificare crezi că e dezamăgirea mică? (n.r. – mai crezi la baraj?) Clar, mergem să câștigăm în Liechtenstein și depindem de alții.

Ce înseamnă să gestionăm? Întreb. Staff-ul tehnic și-a făcut datoria. S-a ratat mult, dădeam două goluri și nu mai vorbeam dacă s-a pus presiune pe noi. Când vorbim de fotbal trebuie să fim concreți. N-am marcat, am lovit bara, ce să facem.

Asta e total altă treabă, una e să faci egal că n-ai reușit să dai gol si alta e mentalitatea grupului. Eu n-am niciun dubiu. Naționala e pe un trend ascendent. Cred asta pentru că am făcut semifinală la CE de tineret acum doi ani. Eu am 23 de ani, ceilalți au 22, 21. Avem o generație talentată, am demonstrat asta, cu vârf și îndesat, nu trebuie să uitați asta.'', a declarat Ianis Hagi, la finalul jocului cu Islanda, pentru ProTV.

În urma rezultatului din această seară, România a coborât pe locul trei în clasamentul Grupei J, unde a acumulat 14 puncte în clasament. De partea cealaltă, Islanda se află pe locul 5 în clasament, cu 9 puncte din 9 meciuri disputate.

Sursa foto: Profimedia Images

Sursa foto: Profimedia Images

Citește și CALIFICAREA LA BARAJ S-A COMPLICAT! ,,TRICOLORII”, DOAR REMIZĂ ÎN MECIUL CU ISLANDA, DIN GHENCEA

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News