Fotbal Intern· 1 min citire

Ianis Stoica, liderul naționalei U17, a ajuns la Petrolul!

ianis_stoica

ianis_stoica

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 27 iun. 2019, 13:33

Ianis Stoica, căpitan al echipei naționale de tineret U17, va fi pentru un an de zile jucător al Petrolului Ploiești, potrivit realitateadeprahova.net.

Ianis a fost declarat cel mai bun junior român din generația 2002 și face parte, oficial, din topul celor mai tineri debutanți din istoria fotbalului într-o competiție de seniori, alături de nume precum Pele sau Maradona.

Născut pe 8 decembrie 2002, Stoica este component al naționalei sub 17 ani a României, iar în 2017 a stabilit un record, fiind cel mai tânăr debutant din istoria celor de la FCSB, într-un meci din Cupa României, câștigat de roș-albaștrii cu scorul de 6-1 în fața celor de la Sănătatea Cluj. Mai mult, în acel joc, Stoica a reușit să marcheze la 14 ani, 10 luni și 23 de zile.

Ianis Stoica, fiul lui Pompiliu Stoica, a fost cel mai tânăr jucător folosit în sezonul 2018-2019 in Liga 1, jucând un sezon pentru Dunărea Călărași.

Chiar dacă este ploieștean, cei de la FCSB nu au dorit să îi dea transferul definitiv către Petrolul, acceptând doar un împrumut pentru un an de zile.

Ianis Stoica a ajuns în această dimineață în cantonamentul Petrolului de la Poiana Brașov.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News