Fotbal Intern· 2 min citire

Ilie Dumitrescu a analizat parcursul FCSB în ultimele 3 etape: „Asta va fi adevărata finală”

Ilie Dumitrescu

Ilie Dumitrescu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 3 mai 2022, 08:25

FCSB a învins FC Argeș cu 4-0 în etapa a 7-a a Ligii 1 și menține diferența de 2 puncte față de liderul CFR Cluj. Pentru roș-albaștri urmează meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, despre care Ilie Dumitrescu spune că este adevărata finală.

„Adevărata finală va fi Universitatea Craiova – FCSB”, a declarat Ilie Dumitrescu

Fostul internațional român Ilie Dumitrescu a remarcat că FCSB este într-o formă foarte bună. „Am marcat o exprimare consistentă în jocul celor de la FCSB. Echipa este într-o formă foarte bună.

Creează ocazii, marchează. Dar, testul de maturitate al acestei formații va fi la Craiova. Finala campionatului nu va fi la ultimul meci, va fi la cel cu Universitatea Craiova. Meciul ăsta e practic finala.

De ce? Pentru că fără victorie, FCSB nu mai contează în lupta pentru titlu”, a spus Ilie Dumitrescu, prezent în cadrul emisiunii Fotbal Club de la Digi Sport.

Remarcații lui Ilie Dumitrescu de la FCSB sunt Adrian Șut, Darius Olaru și Ovidiu Popescu

Ilie Dumitrescu este de părere că antrenorul Toni Petrea va schimba formula de echipă la meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, care va avea loc duminică, 8 mai, de la ora 19:30.

„Contează ca echipa să stea foarte bine din punct de vedere psihic. Am văzut că liderii incontestabili ai echipei s-au ridicat la un nivel foarte bun în acest meci, dar și în acest play-off. În funcție de adversar, Toni Petrea trebuie să se gândeacă cu cine va juca la mijloc.

Mi-au plăcut foarte mult Șut, mi-a plăcut foarte mult Olaru, Ovidiu Popescu poate fi oricând o soluție. Edjouma a fost ok. Tavi Popescu mi-a plăcut, este extrem de periculos când intră în posesie.

La meciul cu CFR, echipa a arătat foarte bine, cu Ovidiu Popescu, Olaru și Șut, în fața apărării. Acum să vedem cu cine va juca în față, dar probabil o va face cu Coman, Tănase și Tavi Popescu. Poate intra și Oaidă, alături de Șut și de Olaru”, a mai spus Ilie Dumitrescu.

„Tavi Popescu mi-a plăcut, da. Tavi se asociază foarte bine cu Tănase, se asociază cu Coman, e combinativ, creează superioritate. Coman vine foarte bine din bandă, de acolo, dintre linii.

Va fi un meci important pentru ambele echipe, și pentru Craiova și pentru FCSB. Dar, pentru FCSB asta e finala”, a insistat Ilie Dumitrescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News