Fotbal Intern· 1 min citire

Ilie Dumitrescu, impresionat de unul dintre „tricolori” după meciul cu Moldova: „A schimbat în bine jocul echipei!”

Ilie Dumitrescu

Ilie Dumitrescu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 21 nov. 2022, 10:20

Ilie Dumitrescu, analistul TV, a comentat evoluția României în victoria contra Moldovei (5-0).

Fostul internațional român a ținută să scoată în evidență  prestația mijlocașului Olimpiu Moruțan. Iată ce a spus Ilie Dumitrescu.

„A schimbat în bine jocul echipei!”

„Sunt lucruri pozitive. În primul rând, după repriza a doua cu Slovenia, unii jucători s-au ridicat la un nivel foarte bun. Drăguș, dar în special Moruțan a intrat foarte bine și a schimbat în bine jocul echipei. Și în seara asta, chiar dacă adversarul nu a fost unul foarte valoros, trebuie să analizăm execuția în sine, cum a intrat în interior, cum a lovit mingea, biomecanica de lovire a mingii, cum a interpretat faza.

Un real câștig, îi doresc să aibă continuitate. La fel și Drăguș, personalitate, Pușcaș, foarte activ. Mi-a plăcut și Cicâldău. Au nevoie de rezultate pozitive. Există calitate, trebuie să găsească un nucleu important de jucători, sistemul și ideea tactică de a juca pe calitățile jucătorilor români", a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News