Ciprian Marica este foarte interesat să investească în sport! După ce a preluat echipa de ligă secundă Farul Constanța, fostul atacant a intrat într-un parteneriat cu Ilie Năstase pentru a reconstrui baza sportivă 'Voința' din Capitală.
Marica și Năstase vor să pună bazele unei academii de fotbal la standarde înalte. Terenul bazei 'Voința' îi aparține fostului lider mondial ATP.
"Reconstruim această bază sportivă. În acest moment, nu vă pot spune costul total al lucrărilor, nici data la care acestea vor fi finalizate. De multe ori, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa că nu are sens să vorbim despre astfel de lucruri. În acest moment, nici măcar numele pe care îl va purta academia nu l-am stabilit. Dar vă pot spune că, în această afacere, Ilie Năstase este partenerul meu! Avem o relație foarte bună, ca de la partener la partener", a spus Ciprian Marica.
"I-am închiriat terenurile de fotbal de la Voința lui Ciprian Marica, care vrea să facă academie de fotbal acolo. Fostul teren de iarbă îl va face cu suprafață sintetică, iar cel de zgură va fi recondiționat. L-am luat pe domnul Marica să facă fotbal și grădiniță, o facem împreună. Vrem să facem și o grădiniță sportivă olimpică", a spus Ilie Năstase.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News