Giovanni Becali este de părere că Mirel Rădoi nu va rămâne pe termen lung la FCSB, în ciuda revenirii recente pe banca tehnică.
Agentul susține că actualul antrenor al ”roș-albaștrilor” ar avea deja stabilită următoarea destinație, după încheierea sezonului, și că plecarea ar urma să se producă în vară.
Potrivit lui Giovanni Becali, Rădoi este dorit în zona Golfului, mai exact în Emirate, unde ar exista deja o echipă interesată de serviciile sale.
Mai mult decât atât, acesta a dezvăluit că tehnicianul ar fi putut ajunge acolo încă înainte de a accepta propunerea venită din partea lui Gigi Becali, însă a ales să revină la FCSB pentru a ajuta clubul într-un moment dificil.
"Rădoi a venit să îl ajute pe nașul, fără nici un fel de chestie financiară. Dacă îi califică în Conference League, sigur va fi recompensat. (n.r. - Asta înseamnă să rămână și din vară?) Nu cred. Ba s-ar putea, s-ar putea, dacă îi califică, dar cred eu că Rădoi are deja echipă care îl dorește când se termină campionatul. Și Gigi, dacă mai întârzia câteva zile, el era deja în relații cu o echipă din Emirate", a declarat Giovanni Becali, la Prima Sport.