Fotbal Intern· 3 min citire

Încă un condamnat din lumea fotbalului e aproape de eliberare! Când va ajunge acasă

puscarie

puscarie

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 17 mai 2018, 18:59

Fostul patron al echipei de fotbal FC Brașov, Ioan Neculaie, 61 de ani, e foarte aproape de a ieși din închisoare! O instanță a Tribunalului Brașov a admis ieri cererea de eliberare condiționată a omului de afaceri brașovean.

Iată soluția instanței, decizie care poate fi însă contestată în termen de 3 zile:

,,În baza art.587 Cod procedură penală admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare din cadrul Penitenciarului Codlea si dispune liberarea condiționată a condamnatului NECULAIE IOAN din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1137/2017 a Judecătoriei Brașov, mandat de executare 1539/2017. Pune în vedere condamnatului dispozițiile art. 104 al. 2 Cod de procedură penală cu privire la revocarea liberării condiționată în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămîn în sarcina acestuia. În baza art.272 Cod de procedură penală onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei( avocat Dudău Alexandru George) va fi avansat Baroului Brașov din fondul Ministerului Justiției. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi 15.05.2018'', informează monitorulexpres.ro.

Ioan Neculaie a fost condamnat anul trecut, în 23 noiembrie, la Curtea de Apel Brașov, la o pedeapsă cu 6 luni de închisoare, în dosarul în care a fost judecat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, sub acuzația că tras cu arma în Jeepul său lăngă care se afla un angajat.

Ioan Neculaie

La cele 6 luni s-a adăugat o condamnare cu suspendare mai veche, de un an și jumătate închisoare pentru ucidere din culpă (într-un dosar legat de un accident de muncă la Roman SA). Astfel, Neculaie urma să stea după gratii 2 ani. El are însă acum șanse mari să fie din nou liber după nici 6 luni,pentru că are peste 60 de ani și poate executa doar o treime din pedeapsă, din care se scad și zilele în care a fost arestat preventiv.

Incidentul pentru care a fost condamnat la 6 luni cu executare a avut loc în 2016, cînd Neculaie a pus mîna pe armă și a tras în fața unui angajat care l-a enervat. De fapt, Neculaie a deschis focul nervos pentru că angajatul nu a observat că jeepul avea pană la o roată. După scandalul cu împușcături, vecinii au chemat poliția, care a venit rapid la fața locului. La scurt timp, pe numele lui Ioan Neculaie s-a deschis dosar penal.

Milionarul a fost trimis în judecată pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiune pentru care risca pînă la cinci ani de închisoare. După mai multe termene și amînări, Judecătoria Brașov a dat sentința: Ioan Neculaie a fost achitat. După apelul declarat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Brașov împotriva sentinței, Neculaie s-a ales acum cu o condamnare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News