Adrian Mihalcea (43 ani), antrenorul lui Dinamo, a vorbit despre reluarea antrenamentelor la formația din Ștefan cel Mare.
Tehnicianul ''câinilor'' a explicat că și-ar dori ca echipa sa să înceapă pregătirea, însă preferă să rămână precaut până când echipele vor fi lăsate legal să reia antrenamentele.
Mihalcea a dezvăluit că jucătorii lui Dinamo sunt nerăbdători și l-au întrebat recent de ce clubul roș-alb nu urmează modelul rivalilor de la FCSB.
"Prima mea reacție a fost mi-aș dori și eu, dar nu știu dacă e legal. Mi-aș dori, mi-ar plăcea, am vorbit cu jucătorii și mi-au spus, dar noi de ce nu începem? Noi avem contractele suspendate, FCSB nu le are suspendate, are contractele în derulare și totuși nu e aceeași situație. Dar reacția a fost da, mi-ar fi plăcut și mie să fiu pe teren, și în condițiile astea de câte 2-3 jucători, și cu metodele de precauție, poate chiar testări.
Am văzut că Poliția s-a autosesizat și intervin alte probleme, am zis că oricum noi așteptăm să fie totul în regulă și să nu ne abatem de la nicio cale, să încălcăm legea până la urmă." a declarat Adrian Mihalcea pentru Telekom Sport.