Fotbal Intern· 2 min citire

Îngrijorare la Farul Constanța după 3 meciuri fără victorie: „Ne așteaptă un campionat dificil”

Farul Constanța

Farul Constanța

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 3 iul. 2022, 19:44

Echipa Farul Constanța a terminat la egalitate meciul amical jucat la Ghimbav cu divizionara secundă FC Csikszereda, 2-2.

Farul a fost egalată la ultima fază a meciului cu FC Csikszereda

Pentru formația pregătită de Gheprghe Hagi au marcat R. Ion (11) și Casap (87-p), echipa din Miercurea Ciuc egalând la ultima fază prin Ivanovici, fost jucător al constănțenilor, cu un șut de la 12 metri. Scorul fusese deschis de Schieb (6).

Hagi i-a folosit pe Buzbuchi (Mușat-46) – Mboko (Bîrzu-46), Corinus (Grosu-61), M. Popescu (Mladen-74), Boboc (Kiki-36, Borza-74) – R. Ion (Nedelcu-46), Artean (Casap-75), Grameni (Banu-46) – Moldoveanu (Cojocaru-74), Petre (Mazilu-61), Pitu (Mustacă-54).

„A fost încă un meci meci de pregătire, dar mai avem câteva. Ne așteaptă un campionat dificil, trebuie să ne pregătim bine. Avem multe antrenamente și asta ne-am propus. Tot timpul în perioada de pregătire este mai greu, dar ăsta e meseria noastră!

Toate echipele au făcut transferuri și sperăm să facem treabă bună și noi. Eu îmi propun să câștige echipa și dacă e să dau goluri e și mai bine!”, a declarat Vlad Morar.

Următorul amical pe care îl va susține Farul Constanța va fi pe 6 iulie, la Buftea, cu Petrolul Ploiești. Echipa lui va mai juca înaintea sezonului o partidă de verificare, cu CSA Steaua, pe 8 iulie, de la ora 19:00.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News