Fotbal Intern· 2 min citire

Întâlnire emoționantă pentru Gheorghe Hagi: „O plăcere deosebită să mă întorc”

Gheorghe Hagi

Gheorghe Hagi

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 2 feb. 2023, 21:14

Gheorghe Hagi, managerul Farului Constanța, a vizitat Școala 23 "Constantin Brâncoveanu", instituție de învățământ a cărui elev a fost.

Gheorghe Hagi s-a întâlnit cu fosta dirigintă și profesoară de franceză

El a fost însoțit de jucătorii Denis Alibec și Dragoș Nedelcu, Andreea Laiu, căpitanul formației feminine, și internaționalul de juniori Alin Cocoș.

11 Hagi-01

„Campania 'Învățăm să fim campioni – Școala, primul pas spre perfomanță', organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a ajuns astăzi la Școala 23, acolo unde managerul tehnic al formației noastre a fost asaltat de sute de elevi cărora le-a oferit autografe și a făcut poze.

11 Hagi-04

Printre invitații surpriză la eveniment s-au aflat și diriginta celui mai bun fotbalist din istorie, doamna Zoița Țigău, dar și profesoara de franceză, doamna Mihaela Nicola”, a anunțat Farul pe pagina de facebook.

11 Hagi-05

„O plăcere deosebită să mă întorc de unde am plecat. Am văzut chiar terenul unde am stat cu copiii, unde am dat autografe și unde am jucat fotbal. A fost o întâlnire plăcută și cu fostele profesoare.

11 Hagi-02

M-am bucurat mult să îmi văd fosta dirigintă, să-mi văd profesoara de franceză, cu toate că nu prea o am cu limba franceză. N-am jucat în Franța”, a spus, zâmbind, managerul Farului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News