Întâlnire între Răzvan Burleanu și președintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, la Casa Fotbalului

Joan Laporta și Răzvan Burleanu
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit, miercuri, la Casa Fotbalului, cu președintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, cu care a discutat despre posibilitatea colaborării pentru dezvoltarea fotbalului din România, a anunțat FRF pe site-ul oficial.
Laporta, a inaugurat, marți seara, academia de fotbal a grupării catalane în București
"Miercuri, 9 octombrie, sediul Federației Române de Fotbal a găzduit o întrevedere importantă între președintele FRF, Răzvan Burleanu, și președintele FC Barcelona, Joan Laporta. Discuțiile s-au concentrat pe colaborări strategice pentru dezvoltarea fotbalului în România și transfer de know-how cu Barca Academy", precizează sursa citată.
Din partea administrației FRF au mai participat Radu Vișan, secretarul general al federației, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic, în timp ce Joan Laporta a fost însoțit de Florin Răducioiu, președintele Barca Academy România, și de specialiști din cadrul Barca Academy Spania. La întâlnire a participat și președintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Senat și fost ministru al Sportului, Bogdan Matei.
Președintele FRF a subliniat că România reprezintă o oportunitate de investiție în fotbal, cu o infrastructură sportivă mult îmbunătățită. În ultimii 10 ani, au fost construite 8 stadioane noi și peste 150 de baze sportive în parteneriat cu Guvernul României. S-au format specialiști în cadrul Academiei Naționale de Fotbal și antrenori dedicați fiecărei grupe de vârstă. De asemenea, Răzvan Burleanu a subliniat și creșterea numărului de tineri practicanți de fotbal. În ultimul deceniu, numărul copiilor care practică fotbalul în România a crescut de patru ori. S-a mai menționat și faptul că sezonul trecut a fost marcat de un record istoric în România, cu cel mai mare număr de spectatori prezenți pe stadioanele din România din ultimii 35 de ani și audiențe TV record.
Președintele FC Barcelona, Joan Laporta, a vorbit despre planurile pentru Barca Academy în România, dorindu-se identificarea și pregătirea tinerelor talente pentru scena internațională. Academia va aduce în România metodologia de la La Masia, antrenorii de la Barca Academy urmând să prezinte antrenorilor români modul de lucru.
Președintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a inaugurat, marți seara, academia de fotbal a grupării catalane în București, pe terenul secundar al stadionului Arcul de Triumf, alături de președintele acestei școli, fostul internațional Florin Răducioiu.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























