Fotbal Intern· 2 min citire

Vântul schimbării la Dinamo! Ioan Andone: ”Stiu că ei caută un investitor să cumpere de la spanioli”

cortacero-dinamo-fani

cortacero-dinamo-fani

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 8 mai 2021, 08:59

Pe plan sportiv, lucrurile au început să se așeze pentru Dinamo după trei victorii consecutive în play-out-ul Ligii 1.

Echipa a scăpat cel puțin pentru moment de emoțiile retrogradării și a urcat pe locul cinci în ierarhia din play-out. După dispariția suspectă a spaniolului Pablo Cortacero, cel care cumpărase acțiunile clubului în vară de la Ionuț Negoiță, formația din Ștefan cel Mare a fost condusă de fanii-finanțatori din programul DDB.

DDB

Ioan Andone, o legendă a lui Dinamo, a dezvăluit că suporterii care conduc clubul nu mai vor să-l lase pe mâna ibericului mai ales după ce au mai salvat din situația grea lăsată de acesta când a plecat. De aceea, oficialul lui Voluntari a aflat că cei din DDB caută un nou investitor care să-l convingă pe Cortacero să-și cedeze pachetul majoritar din club, dar pentru asta, spaniolul are nevoie și de acordul lui Negoiță.

"Acum, rezultatele se sparg în capul lor, în loc să se spargă în capul spaniolilor, care trebuaiu să vînă cu banii, ei trebuiau să facă eforturile astea mari, ei trebuiau să ajute. DDB trebuia să ajute și ce fac ei nu stiu dacă cineva, dacă vreun club din România va mai avea asemenea suporteri. Din ce știu eu, din ce discuții am mai avut cu ei, știu că ei caută un investitor să cumpere acțiunile de la spanioli. Dar eu cred că spaniolii nu mai vin prin România.

cortacero bani dinamo

Mi-ar părea extrem de rău (n.r. dacă Dinamo ar retrograda). Am trăit 11 ani acolo, șapte ca jucător, patru ca antrenor, aici am câștigat campionate, cupe, am jucat în cupe europene. Pentru ei am jucat, am antrenat în cupe europene, pentru Dinamo. E păcat ca dinamo să retrogradeze", a declarat Ioan Andone, conform Telekom Sport.

Ioan Andone

Suporterii din DDB au luptat neîncetat pentru strângerea de fonduri cu scopul obținerii licenței în vederea participării în Liga 1 și în sezonul următor, iar în ultima perioadă i-au răsplătit pe elevii lui Dușan Uhrin Jr. cu prime importante pentru ultimele succese din play-out.

CITEȘTE ȘI -->> Fanii din DDB s-au ținut de promisiune după victoria cu Iași: “SALARII. PRIME. TAXE CĂTRE STAT. Marșul continuă!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News