Ion Crăciunescu, fostul aribtru FIFA, a comentat erorile de arbitraj de la partida Sepsi OSK-CSU Craiova (1-3).
Fostul central român a spus și printre altele că ar accepta să fie numit la șefia CCA. Iată ce condiție a pus.
„Aș accepta să devin șeful CCA!”
„Eu am spus mai demult, a comis nepermis de multe greșeli, n-o să găsiți nicio explicație logică, este arbitrul numărul 1 al nostru, desemnarea acestui domn la conducerea arbitrajului românesc (n.r. Vassaras) îmi ridică multe semne de întrebare privind prestațiile unor arbitri, care sunt catastrofale.
Arbitrajul lui Kovacs a fost catastrofal, s-a întrecut în greșeli, cum să faci așa ceva întâmplător? Rar îți este dat să vezi un arbitru de nivelul lui care să comită asemenea erori. Pentru mine acest cetățean grec care conduce arbitrajul este o persoană de neîncredere, am înțeles că și în Grecia era o persoană de neîncredere.
Îți lasă un gust amar când vezi așa ceva, eu țin cu Craiova, dar nu are nevoie de așa ceva. le-a făcut un deserviciu ca imagine. Kovacs trebuie să fie un exemplu pentru ceilalți arbitrii, când cei mai mici îl văd că face așa, ei ce să facă? Ar trebui să-și asume mai multă responsabilitate față de locul pe care îl ocupă în arbitrajul românesc. Tratează meciurile superficial, i se pare că el «plutește» deasupra jocului.
Nicio țară din lume nu are un cetățean străin ca președinte al arbitrilor, suntem singurii din lume care avem așa ceva. Uite, eu aș accepta să devin șeful CCA, dar alături de Porumboiu și Igna. Vassaras controlează total arbitrii din România. Există riscul ca Istvan Kovacs să nu mai arbitreze la Euro, cu toată influența lui Vassaras, dacă va mai greși este posibil ca UEFA să considere că arbitrul nu este în formă pentru a merge la această competiție”, a declarat Ion Crăciunescu, conform Fanatik.