FCSB a remizat marți seară la Galați. Bucureștenii au obținut doar un 1-1 cu Oțelul.
Ion Crăciunescu a analizat golul marcat de Dawa în finalul partidei. Iată ce verdict a dat fostul arbitru român.
„Ar fi trebuit validat golul!”
„Eu zic că mingea nu iese cu toată suprafața din teren și ar fi trebuit validat golul. VAR ar fi putut să intervină, dar nu vedeți ce se întâmplă cu VAR-ul în România, uneori mai mult rău face.
Era bună o regulă care s-a scos, ca la fazele la limită să se dea credit atacului. Pentru tușier ar fi fost greu să vadă, era pe cealaltă parte, sunt 50-60 de metri distanță”, a marturisit Ion Crăciunescu, potrivit GSP.ro.