Fotbal Intern· 2 min citire

Ionel Dănciulescu a preluat sarcinile lui Dănuț Lupu: „Nu mă simt foarte confortabil”

Ionel Dănciulescu

Ionel Dănciulescu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 4 oct. 2023, 18:53

Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv, luni, la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare.

„Nu mă simt foarte confortabil”, a spus Ionel Dănciulescu, după ce a preluat sarcinile lui Dănuț Lupu la Dinamo

Fostul internațional român nu se află în țară, dar a dat asigurări că va reveni la București sâmbătă sau duminică.

Lupu a fost introdus de Poliția Română pe lista persoanelor urmărite. „Motivul: mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Fapta: infracțiuni la regimul circulației.

Detalii. Împotriva celui în cauza, Judecătoria Cornetu a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.134 din 02.10.2023, fiind condamnat la o pedeapsă de 7 luni si 10 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se arată pe site-ul instituției.

El îndeplinea funcția de team-manager la CS Dinamo, dar sarcinile lui au fost, deja, preluate de fostul atacant Ionel Dănciulescu.

„Eu am fost numit coordonatorul echipei din Liga 3. Sunt ajutat și de Florin Bratu. Până acum, am fost la grupele mici, apoi am trecut la grupele mari, iar acum sunt la echipa mare. Am venit în locul lui Dănuț, este proiectul lui. El a început acest proiect.

A insistat foarte mult să se construiască această echipă din Liga 3 și poate mai încolo o să fie ok, dar acum nu mă simt foarte confortabil.

Un lucru îmbucurător este că echipa este pe primul loc, după 6 etape. Drumul e lung și, din ce știu eu din partea conducerii, cei de acolo își doresc promovarea.

Ăsta este obiectivul. Eu am aș merge pe un obiectiv intermediar, acela de a merge în play-off”, a spus Dănciulescu, poitrivit Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News