Fostul internațional Ionuț Lupescu a declarat că fosta sa echipă, Dinamo, a avut noroc de 4-5 rezultate ale adversarelor care i-au permis să joace barajul.
„Dinamo a avut și noroc că a ajuns la baraj”, crede Ionuț Lupescu
Echipa de fotbal Dinamo, clasată pe locul 7 la finalul play-out-ului Superligii, va disputa barajul de menținere/promovare pe prima scenă cu echipa de ligă secundă AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Meciul tur va avea loc luni, 20 mai, de la ora 20:00, pe Arena Națională, în timp ce returul este programat pe terenul echipei de ligă secundă, o săptămână mai târziu.
„Sper că în aceste două meciuri băieții să aibă spirit de sacrificiu și să reușim să le câștigăm. Este o presiune, evident, dar cred că este o presiune plăcută pentru că ai șansa să rămâi în Liga I.
Normal că eu credeam că Dinamo va ajunge la baraj, dar a depins și de celelalte meciuri. Până la urmă am avut noroc, pentru că au fost patru-cinci rezultate favorabile”, a spus Lupescu, prezent la Opera Română, cu ocazia aniversării a 76 de ani a CS Dinamo.
Fostul atacant Marius Niculae a părut și el optimist în privința menținerii echipei Dinamo pe prima scenă, bazându-se pe jocul consistent arătat în acest sezon.
„Dinamo pare o echipă mult mai solidă decât la ultimul baraj pe care l-a disputat. Eu cred că nu va fi ușor, dar vor rămâne în Liga I. Am văzut un joc consistent al lui Dinamo în ultima perioadă.
Dar cred că a lipsit mult la Dinamo un jucător care să facă diferența, așa cum FCSB îl are pe Florinel Coman, Craiova pe Mitriță, Farul pe Louis Munteanu sau Rapid pe Rrahmani”, a declarat Niculae.