Ionuț Rada, fostul fundaș român, a vorbit recent despre jucătorul pe care îl vede noul lider al echipei naționale a României.
Mai exact, Rada l-a lăudat pe Radu Drgăușin. Iată ce a spus despre tânărul fundaș central.
„Este un fundaș care mie îmi place, dar poate să crească și mai mult!”
„Este în actualitate, am înțeles că este jucătorul cu cea mai bună cotă în acest moment (n.r.- 8 milioane de euro, la egalitate cu Răzvan Marin). Este un fundaș care a crescut, un fundaș despre care e clar că lumea își dorește să îl vadă ca un pion important în anii care urmează la echipa națională și de ce nu? E o șansă și pentru el, e o șansă și pentru toți cei care cred în el să îl ajutăm. Pentru că nu este ușor, e clar că presiunea și toți ochii vor fi ațintiți asupra lui. Cred că poate să crească! Este un fundaș care mie îmi place, dar poate să crească și mai mult.
Eu mă aștept acum de la acest jucător, pentru că vine cu această încredere din Italia, dintr-un campionat foarte bun, să fie și vocal. Să strângă, să îl vezi să dea tonul. Bine, este tânăr, e lipsit de experiență, dar sper încet-încet să avem și astfel de jucători vocali, cu personalitate, care să transmită mult mai mult decât că își face treaba și atât. Pentru că echipa națională are nevoie de astfel de jucători cu personalitate puternică, care sunt vocali și pot să transmită și publicului încrederea că se poate califica echipa națională la următoarea ediție a EURO 2024.”, a declarat Ionuț Rada, pentru Prima Sport.