Dinamo trece prin cea mai grea perioadă din punct de vedere financiar din istoria clubului, după ce a fost preluată de spanioli.
Toate promisiunile făcute de Pablo Cortacero și nerespectate i-au făcut pe jucătorii echipei să amenințe cu greva.
Staff-ul și fotbaliștii s-au pus de acord să nu mai vină la reunirea lotului dacă nu li se plătește cel puțin o parte din restanțele salariale până la început de 2021. Străinii ar urma să nu mai revină în România, iar fotbaliștii români să intre în grevă.
Dumitru Dragomir, fost președinte LPF, a comentat situația de la Dinamo și este de părere că spaniolii tot nu vor veni cu banii pentru angajați. Fostul conducător nu înțelege nici de ce s-a făcut mărire de capital social în condițiile în care spaniolii nu au adus niciun ban în club.
,,Acolo este deranj mare, o șmecherie românească bine pusă la punct. Așa ceva n-am mai văzut, nici n-am auzit până acum nici în lumea a treia. Au venit unii, săracii, care n-au nici după ce bea apă.
Când îi aud că ei fac mărire de capital de 5 milioane și ei n-au să dea o friptură la echipă.'', a declarat Dumitru Dragomir pentru AS.ro.
Deși situația financiară este una catastrofală, echipa a terminat totuși pe locul 11 turul de campionat din Liga 1, cu 18 puncte adunate în 15 etape.