Petrolul Ploiești a învins cu 1-0 CFR Cluj, iar criza echipa din Gruia se adâncește. Proaspăt numit președinte la CFR Cluj, Iuliu Mureșan a comentat greșeala de arbitraj care a influențat soarta partidei, a analizat jocul echipei și a anunțat măsurile pe care urmează să le ia la club.
„Mi s-a părut ofsaid. Reluările nu au fost așa concludente. Problema nu este dacă a fost sau nu ofsaid, asta este o problemă de arbitraj pe care o dezbat specialiștii. Pe mine m-a îndurerat jocul foarte slab al echipei. Nu am remarcat niciun jucător în afară de Biliboc care a intrat bine.
Am văzut meciul cu doi prieteni care se pricep la fotbal și am zis că dacă terminam la egalitate e ca o victorie. Asta a fost senzația mea. Sunt foarte dezamăgit.
Ar fi fost un 0-0 nemeritat, ca să fim foarte corecți. Fizic au dominat, tactic au dominat, determinare mai bună la jucători. Si eu am avut impresia că și-au lăsat inima acasă, cum a zis Mandorlini. Toată echipa și-a lăsat inima acasă. Asta am văzut eu și mă îngrijorează foarte tare.
Nu pot să vă spun dacă continuăm cu Mandorlini. Eu am venit de azi. Am fost 4 ore la club. Mâine de la 9 încep. Îmi e foarte greu să îmi fac intrarea schimbând antrenorul. E greu. Eu nu sunt un om care să stea pasiv, sunt un om de acțiune. Voi lua măsuri, în mod clar”, a transmis Iuliu Mureșan, la Digi Sport.