Fotbal Intern· 3 min citire

Joao Janeiro surprinde la 40 de zile după plecarea de la FC U Craiova 1948: „Nu eu am rupt contractul”

Adrian Mititelu și Joao Janeiro

Adrian Mititelu și Joao Janeiro

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 2 aug. 2023, 20:39

Antrenorul portughez Joao Janeiro a făcut istorie în fotbalul românesc, devenind tehnicianul cu unul dintre cele mai scurte mandate.

„Nu eu am rupt contractul”, a spus Joao Janeiro la o lună și jumătate de când a pelcat de la FC U Craiova 1948

Prezentat oficial la FC U Craiova 1948 pe 3 iunie, el a fost pus pe liber 18 zile mai târziu. „Nu eu am rupt contractul... Dar, până la urmă, mă învinuiesc pentru că aveam câteva opțiuni, unele dintre ele foarte bune din punct de vedere financiar și altele chiar cu contract de 3 ani.

A decis să mă țin de cuvânt cu FCU, pentru că sunt un om de onoare, cu cuvânt, iar cuvântul pentru mine este mai important decât orice contract.

Nu mint și, de asemenea, nu îmi place să scuip pe farfuria de unde iau mâncare. Dar prefer să nu spun mai multe despre asta. Nu dau vina pe nimeni pentru asta.

Pot doar să mă învinovățesc pentru decizia de a semna cu FC U. Nimeni nu m-a obligat. Nu a fost ușor să refuz alte oferte, dar m-am gândit în sinea mea că respectarea principiilor mele și ținerea de cuvânt sunt motivele pentru care am două titluri, patru calificări la competiții europene și patru promovări”, a declarat el, potrivit Fanatik.

„Singurul lucru de care îmi fac griji este caracterul meu”, spune Joao Janeiro

Janeiro a negat că unul dintre motivele despărțirii ar fi fost că patronul Adrian Mititelu nu a acceptat ca portughezul să vină cu staff-ul propriu.

„Așa voi rămâne, având coloana vertebrală. Acum ar fi ușor să regret, din cauza altor proiecte pe care le-am avut în mână și a faptului că aveam totul planificat de mult timp în urmă.

Dar un lucru pe care îl știu sigur este că nu controlez ceea ce nu pot controla. Singurul lucru de care îmi fac griji este caracterul meu, nu reputația mea”, a mai spus el.

„Cine a spus că Adrian Mititelu nu a acceptat s vină cu staff-ul meu? Nu cred că a fost domnul Mititelu. De la club nu cred că a spus cineva asta, poate ma înșel... Pot să spun că este e o minciună. Crezi că aș merge într-o echipă fără ca totul să fie de acord?

S-a convenit că voi prelua același staff tehnic de la FCU și o parte din staff-ul domnului Napoli. Ca să vedeți riscul pe care mi l-am asumat. Nu mi-e frică niciodată să am un staff tehnic care nu a lucrat niciodată sub comanda mea”, a dezvăluit portughezul.

„Am simțit o legătură cu Adrian Mititelu”, spune Joao Janeiro

Janeiro are o părere foarte bună despre Adrian Mititelu. „Este cu siguranță este pasionat de FCU. Mi-a părut rău să nu rămân, sincer. Nu doar pentru că mi-am pus cariera în mâinile lor, dar am simțit o legătură cu el, chiar dacă toată lumea mi-a spus lucruri nu atât de frumoase.

Știu ce spun oamenii despre domnul Mititelu, dar ei ar spune același lucru despre domnul Becali și ar spune despre patronul CFR-ului sau patronul Real Madrid”, crede portughezul.

Tehnicianul nu ar refuza o ofertă de la o echipă din România. „Cunosc liga, echipe, jucători, antrenori, cum joacă etc... Am vizitat România de peste 30 de ori până acum, uneori pentru odihnă, alteori pentru muncă”, a mai precizat el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News