Giovanni Becali, impresarul de jucători, a vorbit recent despre Billel Omrani, jucătorul francez de la FCSB.
Mai exact, Giovvani a declarat că petrecerile până în zori la care Omrani a participat s-ar putea să îl coste. Iată ce a spus despre fotbalistul bucureștenilor.
„Gigi va renunța probabil la cei care au dezamăgit!”
„Omrani e un jucător dificil. Îmi spunea Dan Petrescu, e greu să-l controlezi. Puteau să stea undeva să petreacă cu nevestele, cu prietenele, cu iubitele, într-un loc unde nu apare în mass-media. Gigi va renunța probabil la cei care au dezamăgit.
Nu văd normal ca niște jucători profesioniști care câștigă destul de bine să rămână până la ora 5, consumând băuturi alcoolice.
Dacă a fost un comportament civilizat îîn timpul lor liber și nu au consumat băuturi alcoolice excesive, probabil că Gigi ar trece peste”, a declarat Giovanni Becali, pentru Antena Sport