Vali Lazăr s-a întors la Dinamo... de plăcere și convins de soție să revină în țară.
Mijlocașul și-a asigurat viitorul din perioada petrecută la arabi și recunoaște că îi era dor să revină acasă.
"Mi-am dorit asta de acum două săptămâni, când am discutat despre revenire. Am avut ceva de tras cu turcii, care nu voiau să-mi dea drumul, dar am rezolvat și sunt bucuros că m-am întors și nu vreau să dezamăgesc oamenii care m-au dorit.
Da, pentru că am pus în balanță mai mult partea legată de familia mea.
Am fost plecați 3 ani în două țări în care e greu de stat, nu e ca în România.
Partea financiară mi-am rezolvat-o încă din Qatar, sunt liniștit cu ceea ce am realizat.
Probleme cu banii au fost și în Qatar și în Turcia, m-am luptat puțin cu ei să-mi recuperez ceva bani. Din plăcere am venit, din plăcerea de a juca fotbal, din plăcerea de a fi alături de prietenii și familia mea aici.
Stau în orașul meu, la Ploiești, fac naveta la Săftica, e un drum simplu de făcut. Corbu mă așteaptă să stau cu el în cameră, Popa, e Mihai Popescu, Șerban, sunt jucători care încă mai sunt aici", a spus Lazăr.
Valentin Lazăr a mărturisit că a fost convins de soție să revină la Dinamo.
"Sincer să fiu, când am început negocierile, m-am uitat dacă s-au pus ultimele 4 etape și am văzut că pe 15 februarie e meciul. Discutam și cu soția înainte de a veni să semnăm și spunea că preferă să venim în România și preferă să vină la un meci cu Steaua decât să stăm un an plecați", a explicat Vali Lazăr.