Fotbal Intern· 2 min citire

La Liga: Rayo Vallecano – Real Madrid 3-3 / Rațiu a fost titular

La Liga: Rayo Vallecano – Real Madrid 3-3 / Rațiu a fost titular

La Liga: Rayo Vallecano – Real Madrid 3-3 / Rațiu a fost titular

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 15 dec. 2024, 08:11

 

Echipa spaniolă Rayo Vallecano, cu Andrei Rațiu titular, a terminat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-3, cu echipa Real Madrid, în etapa a 17-a din La Liga.

Gazdele au deschis scorul pe Estadio de Vallecas, în minutul 4, prin Unai Lopez, care a înscris cu o lovitură de cap, iar în minutul 36 Abdul Mumin a profitat de centrarea din corner a lui Isi Palazon și a ridicat scorul la 2-0. Madrilenii au avut reacție și Valverde a redus din diferență după numai trei minute, iar Bellingham a egalat până la pauză, în minutul 45. Arda Guler, cel care oferise și pasa decisivă de la golul lui Valverde, a mai dat un assist și Rodrygo a adus în avantaj oaspeții, în minutul 56, gol la care balonul a fost deviat de Andrei Rațiu. Isi Palazon a fost însă omul potrivit la locul potrivit și a pus talpa înscriind din centrarea lui Lejeune, în minutul 64. La 3-3 Real a încercat să găsească golul victoriei, dar nu reușit să concretizeze nimic și meciul s-a terminat la egalitate.

Andrei Rațiu a fost integralist la gazde, care au 20 de puncte și se află pe locul 13 în La Liga. Real a ajuns la 37 de puncte, cu ajutorul cărora se clasează pe locul secund, după Barcelona, care are 38 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News