Marius Lăcătuș are misiunea de a readuce Steaua București în prim-planul fotbalului românesc. Legenda roș-albaștrilor a dezvăluit că jucătorii de la CSA sunt plătiți mai prost decât soldații Armatei Române.
CSA Steaua a încheiat pe primul loc turul Ligii a 4-a, cu 43 de puncte, cu 14 victorii și o remiză. Următoarea clasată este CS FC Dinamo, la 5 puncte distanță.
"Nu cred că vor fi probleme cu plata salariilor. Mie nu îmi place să vorbesc despre partea financiară, însă să nu se creadă că la Steaua, în Liga a IV-a, se câștigă cine știe cât. Cred că un soldat din Armata Română câștigă mult mai mult decât un fotbalist al Stelei în Liga a IV-a. Nu suntem invidioși. Chiar le mulțumesc jucătorilor că au fost înțelegători, pentru că pentru cei mai vechi salariile au stagnat. Câștigă și acum aceiași bani ca în primul an. Pentru că în momentul în care nu îți îndeplinești obiectivul e foarte greu să crești salariile.
Nici nu am discutat de prime de promovare. Noi nu ne gândim neapărat la partea financiară. Sigur că e un lucru foarte important în viața fiecăruia, dar mergem cu gândul cam departe. Îi lăsăm pe cei din conducere să ne facă o surpriză la sfârșit de sezon în cazul în care vom promova. Noi acceptăm cu mare plăcere", a spus Lăcătuș, în cadrul unei conferințe de presă.
Salariul lunar net al unui soldat angajat al MApN era în anul 2018 de aproximativ 2.000 de lei. Chiar și după acordarea unor sporuri, venitul nu depășește 500 de euro.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News