Lacrimile de bucurie ale lui Denis Alibec! Unde a ajuns medalia pe care a primit-o după ce a devenit campion cu Farul

Denis Alibec
Marele absent al meciului Farul – FCSB, la finalul căruia echipa gazdă a câștigat titlul, a fost atacantul Denis Alibec.
Denis Alibec a izbucnit în plâns după ce Farul a preluat conducerea cu 3-2
Eliminat în etapa trecută, după o lovitură cu cotul în ceafa lui Ștefan Vlădoiu, Denis Alibec a fost suspendat două etape, adică nu va mai juca în acest sezon pentru Farul.
A trăit meciul la intensitate maximă, iar după ce Farul a marcat golul de 3-2 în minutul 85, prin Louis Munteanu, Denis Alibec a fost surprins plângând de bucurie.
La finalul partidei s-a dus direct pe gazon pentru a-l îmbrățișa pe Gheorghe Hagi și a-l ridica pe brațe, dar managerul Farului s-a dus în lojă pentru a împărtăși bucuria momentului cu soția și alte persoane apropiate.
„Nu știu dacă am dormit 5 ore în total (n.r. – în seara de dinaintea meciului), dar, cum am mai spus, aveam încredere în colegi și am demonstrat că suntem cei mai buni. Trebuie să ne distrăm, să ne bucurăm și să fim fericiți.
Au fost zilele grele până la începerea meciului, dar știam că o să fim campioni. Vorbeam cu mama și i-am zis: 'Așa a vrut Dumnezeu, să nu joc. Asta înseamnă că e un semn și vom câștiga'.
Cu siguranță că acest titlu e mai special, pentru că domnul Hagi a luat echipa asta de la zero și uitați ce a realizat.
Este meritul lui și sperăm ca tot orașul Constanța să fie alături de noi. Eu mereu am încercat să demonstrez și să-mi ajut echipa pe oriunde am fost. Am dat totul pe teren. O dată s-a putut, o dată nu s-a putut. Important e că am reușit anul acesta”, a declarat Denis Alibec.
Medalia de campion a lui Denis Alibec a ajuns la nunica jucătorului
Atacantul a recunoscut că a trăit rău de tot meciul. „Am zis că-i întoarcem, la 0-2. Am spus în vestiar că-i întoarcem. Am zis că suntem prea buni, prea tineri, prea talentați. Ei au dat două goluri din noroc, meritam victoria.
E cel mai frumos titlu. Pentru că e acasă și pentru domnul Hagi. Dacă aveam 10 ca Hagi în România, eram departe”, a spus Denis Alibec.

Jucătorul a fost însoțit la meci de bunica lui, căreia i-a dat medalia de campion. „Am stat o săptămână în stres, până la meci. Iar când am văzut că se termină cu victoria Farului...”, a spus bunica atacantului.
„Dar ți-am zis că îi batem”, a replicat jucătorul. „Da, mi-ai spus”, a confirmat bătrâna, care a fost ținută tot timpul în brațe de internaționalul român.
Denis Alibec a fost în centrul atenției la petrecerea ținută într-un club din Mamaia. El a avut permanent grijă de trofeu și singurul căruia I l-a dat a fost Gheorghe Hagi.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























