Tehnicianul român Ladislau Boloni a negat faptul că ar fi fost contactat de oficialii lui CFR Cluj, pentru a-l numi antrenor principal.
Situația de la CFR Cluj, în ceea ce privește antrenorul care va pregăti echipa în sezonul viitor, este la fel de incertă ca după ultimul meci oficial. Dan Petrescu nu a spus, clar, că va continua, motiv pentru care zvonurile privind înlocuitorul lui sunt tot mai dese.
Primul pe listă a fost Răzvan Lucescu, tehnicianul lui PAOK Salonic, dar presa din Grecia a anunțat că românul mai are contract până în 2024. În plus, prșeedintele grupării nu are de gând să renunțe la antrenor.
Al doilea pe listă a fost Ladislau Boloni, în prezent la Metz. De această dată, informarea a venit din partea fostului mare mijlocaș român.
„Eu nu pot să confirm ce gânduri au dânșii de acolo. Nu știu de unde s-a luat această știre. Eu nu am fost contactat.
Eu sunt un om politicos și aș sta de vorbă, de ce să nu stau de vorbă? Chiar dacă mi se pare imposibil, sunt profesionist”, a spus Ladislau Boloni, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.