Ladislau Boloni (68 de ani) a revenit asupra declarațiilor pe care le-a făcut la conferința de presă în urma căreia a explicat motivele pentru care nu a mai preluat echipa națională a României.
După ce declara că nu există jucători talentați în România, Boloni era pus la zid de foarte mulți oameni din fotbalul românesc. Văzând ce s-a întâmplat, tehnicianul a revenit asupra declarațiilor sale.
Ladislau Boloni spune că a fost, de fapt, o greșeală de exporimare a sa, pentru că talente se găsesc peste tot în lume, însă acestea nu ajung mereu unde ar trebui.
,,Această expresie a mea a fost o greșeală de exprimare. Numai rău-voitorii n-au vrut să înțeleagă ce am încercat eu să spun. Talente găsești absolut peste tot. Găsim jucători cu talent și la turci, și la nemți, și la români. Sunt copii care au simțul mingii. Era și un «bobârnac» pentru oamenii cu responsabilitate.
În ultimii 15 ani n-am mai văzut niciun jucător român care să joace într-un campionat puternic. Practic, nimeni de la Chivu și Mutu.
Talente avem, dar principala problemă este că acești jucători nu mai ajung unde ar trebui să ajungă. Atunci, sunt obligat să mă uit puțin în grădina antrenorilor. Antrenorii se supără pe mine acum. Dar poate trebuie să mă uit și la filosofia cluburilor, a președinților care sunt responsabili. Poate ar trebui să mă uit puțin la direcția tehnică.
Mă duc mai departe, la Federație. Până la urmă, ei sunt responsabilii. Când trebuie să ajungi la Inter, la Ajax, la OM, la Saint-Etienne, și nu ajungi, trebuie să te întrebi de ce ce nu ajungi?! Pentru mine, jucătorii sunt ultimii vinovați'', a declarat Ladislau Boloni, pentru Digisport.